Cum pot prezice procesele chimice din creier viitorul sexual al unei persoane

Cum pot prezice procesele chimice din creier viitorul sexual al unei persoane
Publicat: 24/06/2012, 12:38
Actualizat: 24/06/2012, 12:38

Savanții de la Colegiul Dartmouth, din SUA, au descoperit că creierul poate prezice cât de activă sexual este fiecare persoană, arată Daily Mail.

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință au rugat un grup de studenți să privească câteva imagini cu un conținut sexual, iar cu ajutorul unei tehnologii de imagistică creierul voluntarilor a fost scanat. Apoi, după șase luni, participanții la studiu au fost rugați să completeze un chestionar care cuprindea întrebări cu privire la activitatea lor sexuală din ultima perioadă.

Rezultatele acestui experiment au arătat că subiecții al căror creier a avut un răspuns puternic la privirea imaginilor erotice vizionate au fost mai activi din punct de vedere sexual, spre deosebire de cei care nu au fost impresionați de imaginile vizionate. Astfel, s-a ajuns la concluzia că o simplă scanare a creierului poate prezice cât de activ sexual va fi fiecare individ în parte, mai notează Daily Mail.

Cercetătorii, coordonați de dr. Laura Berman, specialist în sexologie și scriitoare, spun că activitatea sexuală a fiecărei persoane în parte este influențată de mai mulți factori. Printre aceștia, un rol important joacă nivelul de testosteron, hormon sexual, din organismul fiecărui individ. Dacă o persoană are un nivel ridicat de testosteron în organism, atunci aceasta are parte de o viață sexuală mai activă, spre deosebire de cei care au un nivel mai scăzut al acestui hormon în corp. Testosteronul este hormonul care controlează apetitul sexual, precizează cercetătorii.

Un alt factor care poate influența activitatea sexuală a unei persoane este și modul în care suntem educați în privința sexualității. Astfel, o persoană căreia i se va spune încă din adolescență că sex-ul este un lucru murdar va dezvolta anumite inhibiții în ceea ce privește relațiile intime.

Dacă în cazul nivelului de testosteron se poate vorbi de un factor genetic, în cazul inhibării instictelor sexuale se poate vorbi de un comportament dobândit pe parcurs, din cauza părinților sau a celorlalte persoane din jurul nostru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×